Ștampila,ceva sobru?

O idee preconcepută a tuturor la început este că o ștampilă poate fii folosită doar de persoanele juridice adică întruchiparea dreptății dar chiar așa să fie?Istoria acestui instrument începe acum mult timp când avea un nume mai interesant din punctul meu,sigiliu.Prin sigiliu se înțelegea ceară lichidă imprimată pe documente,în urma aplicării matricei sigilare.Matricea sigilară reprezinta,pe vremuri,instrumentul prin care se realiza sigilarea,și era fabricat din argint,bronz,oțel sau alamă.Unele erau confecționate din aur și pietre,sub formă de inel sau breloc.Aceste matrice confecționate din aur sub formă de inel au fost foarte problematice,o să găsiți multe documente dar și filme unde un simplu sigiliu a decis sorta cuiva sau a mai multora.Matricea sigilară area două părți.Prima este o suprafață metalică pe care se gravează emblema și legenda, iar a doua e reprezentată de un mâner, confecționat din metal, lemn sau os.Legenda sigiliului reprezintaă textul scris pe marginea acestuia, și era în strânsă legatură cu emblema, spunând numele, titlul, calitatea posesorului sigiliului, precum și data confecționării sau a ocupării funcției celui care folosea sigiliul respectiv.Folosirea unui sigiliu era determinată de importanța documentului sau a persoanei care folosea și avea dreptul să folosească respectivul sigiliu.Cu sigiliile mari se autentificau  patentele foarte importante, iar cu sigiliile mici actele de mica importanță, poruncile sau scrisorile domnești.Sigiliile au aparut odată cu primele documente insa au aparținut, la început, doar autorității supreme, adică domnitorilor, regilor si împarațior. Odată cu trecerea timpului au început să fie folosite și de către demnitarii și dregătorii mai mici în funcții.Am vrut să menționez istoria acestui obiect,mereu este folositor să ne readucem aminte că a fost un proces lung să trecem de la un sigiliu la o ștampilă.


În zilele noastre o simplă ștampilă poate fi la fel de folositoare ca o carte de vizită dacă avem doar curajul să o folosim.Chiar dacă în zilele noastre se folosește ca acum 1000 de ani ,se mai găsesc și pasionați care încearcă să o transforme și în altceva,în ceva primitor și jucăuș aș zice.Cei de la Color Marking Solutions sunt de cei despre care v-am scris mai sus,cei care încearcă mereu să îmbunătățească acest instrument.Tot ei au dat o provocare interesantă,ce alte întrebuințe putem  aduce acestui instrument ca să fie cât mai folosit de populația largă.
 Mie primul gând care l-am avut a fost să personalizăm ștampile astfel încât să le folosească cei mici la diferite activități.Aș vedea ștampila un înlocuitor al tatuajelor de pe hărtie din simplu motiv că în acest fel copii sunt încurajați să învețe cum se folosește o ștampilă.O altă întrebuință ar fii înlocuirea stickerelor de pereți,ce poate fii mai frumos să ai o cameră personalizată și mai presus unică.
Ștampilele pot fii folosite și pentru a îmbună viața copilului la școală.Aș face cu propriul copil un caiet personalizat la fiecare materie,cred că este cea mai bună întrebuire pe care aș vrea să o văd aplicată.Spun aceste lucruri deoarece stimulezi gândirea copilului prin conceperea de motive motivaționale și nu numai ca să poată "rezista" la școală dar și pentru că se implică.Din punctul meu de vedere este unul dintre puținele chestii care ar funcționa să mențină treaz interesul copilului la școală,dacă a încercat sau s-a încerca cineva ,vă rog  un mesaj să îmi spuneți dacă functionează.
 Dacă suntem la capitolul școală,ar fii un bun exemplu dacă în clasele primare s-ar înlocui notele cu ștampile ce conțin diferite mesaje motivaționale.Oare cum ar fii să vină copilul de la școală și să nu zică că a luat B sau A,ci să îți arate un mesaj prin care este încurajat să continue și că este pe drumul cel bun?Eu una dacă aș fii din nou copil acest lucru m-ar ajuta să continui să mă îmbunătățesc dar și să descopăr ce mesaj aș primi în continuare.
Un lucru pe care îl doresc să-l fac de mult dar îmi este mai ușor să-l povestesc în acest contet este să îmi ștampilez cuvitele pe care le rostesc de-a lungul unei zile.Doresc și voi face cândva acest lucru deoarece mă tentează să văd dacă l-a sfărșitul unei zile aș fii mândră cu pielea mea care reflectă cuvintele spuse.Această idee nebună a luat naștere dintr-un experiement urmărit unde oamenii au fost înregistrați de-a lungul unei zile și la sfărșit și-au dat seama unii dintre ei că au fost cam răutăcioși cu alții dar li cu ei înșiși și că ar trebui să lucreze la acest aspect.
 Sper că v-a plăcut istoria acestui obiect și mai prespus de orice la sfărșit v-a făcut să vedeți cu alți ochi acest obiect pe care îl putem folosi să facem ziua cuiva mai bună:)

Comentarii

Postări populare